Opera capitală care marchează începutul ştiinţei moderne aparţine lui sir Isaac Newton şi se intitulează "Principiile matematice ale filosofiei naturale". Lucrarea e împărţită în trei capitole mari: primul tratează mişcarea corpurilor, al doilea analizează mişcarea corpurilor în mediu rezistent, iar ultimul, numit "Despre sistemul lumii", diferă de celelalte două atât ca abordare cât şi conţinut, fiind în esenţă un discurs filosofic.
Aparută în 1687, monumentala operă avea să intre în conflict cu modelul oficial de reprezentare a lumii, susţinut de Biserica Catolică. Însă, după cum avea să declare într-o scrisoare bunului său prieten Edmund Halley, chiar înainte de publicarea lucrării, Newton avea de gând să renunţe la ultima parte. De ce?
Pentru că, spre deosebire de primele două capitole, cel de-al treilea nu avea un caracter empiric, ci era doar o speculaţie de ordin filosofic. Altfel spus, Newton era dispus să conteste propria sa lucrare, bazându-se pe ceea ce noi astăzi numim cunoaştere ştiinţifică.
Dar de ce ar fi avut Newton mai multă încredere în cunoaşterea ştiinţifică, decât în cea comună? Pe scurt, deoarece cunoaşterea ştiinţifică e obiectivă, sistematică şi verificabilă. Iar în comparaţie cu cea uzuală, nu e dogmatică, nu e incontestabilă, nu apelează la forţe nevăzute şi nu operează pe căi misterioase.
Altfel spus...
Newton a fost cel mai mare om de stiinta, am ramas cu atat de multe lucruri de la el! E trist ca manualele de fizica nu ii acorda o importanta mai mare, asa cum ar merita.
RăspundețiȘtergere