11 iulie 2010

Oglinda de la baie

Zilele trecute am avut o conversație interesantă pe teme religioase cu o ființă foarte dragă mie care este extrem de credincioasă. Experiența ultimilor ani m-a învățat că astfel de experiențe rareori se soldează cu vreun progres. De data asta mi s-a părut că a fost altfel, poate și pentru că lipsa de informații despre perspectiva secular-umanistă părea să marcheze felul în care eram perceput de interlocutorul meu. Din tonul surprinzător de calm și din tirul întrebărilor sincere la care am fost supus am realizat problemele de imagine pe care le avem în România ortodoxă de azi. Întrucât trebuie să ne asumăm responsabilitatea felului în care ne privesc semenii, iată-mă acum explicitând poziția mea în legătură cu cele mai importante motive de controversă:

1. Agresivitatea (în special față de biserica, religie și credincioși)

Există o mare diferență între a ataca o instituție/persoană și a critica privilegiile nemeritate de care se bucură. Nu mă plasez împotriva bisericii sau a religiei în general, cu atât mai puțin nu sunt împotriva credincioșilor. Consider că fiecare cetățean trebuie să beneficieze de libertatea de conștiință, să creadă ceea ce dorește și să-și manifeste credința fără opreliști. Cu toate acestea sunt împotriva privilegiilor pe care statul le acordă religiilor în general și celei creștin-ortodoxă în particular. Nu mi se pare normal ca statul român să subvenționeze cultele, să nu impoziteze nici clădirile bisericilor și nici activitățile lucrative ale acestora, să permită afișarea simbolurilor religioase în instituții publice și mai ales în școli. Îmi pare rău dacă această poziție fermă și deseori transformată în obiectiv de activism civic este catalogată drept agresiune la adresa bisericii și credincioșilor dar mai mult decât să-mi explic poziția nu văd ce pot face.

2. Aroganța

Fanii științei sunt deseori catalogați drept aroganți de către credincioșii cu care intră în polemică. Acest fapt este destul de ușor de înțeles, având în vedere că argumentele științifice necesită studiu individual, adeseori istovitor, în contrast cu argumentele teiste care sunt foarte ușor de explicat prin intermediul unor texte scrise într-un limbaj foarte simplu, accesibil și strămoșilor noștri de acum câteva mii de ani. Este extrem de dificil de explicat cuiva care nu are habar de fizica de liceu cum se datează rocile care ne permit să afirmăm cu tărie că vârsta reală a Pământului depășește de mii de ori estimarea rezultată din afirmațiile biblice. La un moment dat îți scapă un "dar pune mâna pe un manual și învață!" și atunci gata: ești catalogat drept arogant.
Aceste controverse inutile și generatoare de "aroganțe" apar doar cu acei credincioși care tratează textele religioase drept sursă de informație despre realitatea observabilă. Interpretările literale ale textelor biblice sunt încă extrem de răspândite în rândul credincioșilor și ele reprezintă deseori o țintă facilă a celor care critică virulent religia. Există însă și teologi, în România foarte puțini, e adevărat, care recunosc primatul științei în explicația fenomenelor naturale și care își plasează tezele dincolo de tărâmul observației. Cu ei merită să discutăm pe larg bazele credinței în explicații supranaturale, încercând sincer să le înțelegem argumentele.

3. Nefericirea

Starea de spirit a semenilor noștri depinde atât de mulți factori încât, în lipsa unor studii obiective, este incorect să speculezi pe tema corelației între fericire și credință. Singurele statistici de care am eu cunoștință au relevat o corelație pozitivă între procentul agnosticilor/ateilor pe de-o parte și nivelul de educație și acces la slujbe mai bune pe de altă parte. Dacă acest fapt este însoțit și de un nivel mai ridicat al gradului de fericire în rândul ateilor ține și de semantică. 
Pentru mine, lipsa credinței în explicații supranaturale nu reprezintă vreun motiv de nefericire și poate tocmai conștiința faptului că avem o singură viață de trăit mă face să mă bucur mai mult de ea.


Îmi asum riscul de a fi catalogat drept defensiv în încercările de mă explica și mă angajez să tratez cu respect orice provocare deși știu că orice campanie pozitivă este mult mai laborioasă și riscantă decât una defăimătoare. În atmosfera de cinism a vremurilor noastre poți fi imediat ironizat dacă te iei prea tare în serios și te arăți preocupat de altceva decât de propria persoană. De aceea sper ca vanitatea și celelalte păcate ale mele să nu dăuneze corectei interpretări a idelurilor pe care le susțin.

4 comentarii:

  1. Ma regasesc total in textul tau, mai ales in partea referitoare la aroganta de care ne acuza unii.
    Cat despre nefericire, cand stii ca asta e singura ta viata, ca dupa moarte nu e nimic, cum sa nu faci tot ce iti sta in putere pentru a fi fericit? Ideea ca ateii sunt nefericiti e una dintre cele mai stupide.

    RăspundețiȘtergere
  2. Placa cu agresivitatea o aud zilnic - daca te apuci sa critici biserica esti automat acuzat ca vrei sa critici religia. Cat de deranjanta mi se pare alaturarea asta biserica=religie. Nimic mai departe de adevar. Toti credinciosi care-mi sunt prieteni se dezic de bisericile si de popii din tara asta. BOR a devenit o afacere, care nu mai are nimic in comun cu religia crestina. Conceput ”fericiti cei saraci" nu se aplica si clericilor.

    Cat despre taxare, nu sunt de principiu de acord cu nicio taxa, dar consider ca statul nu trebui sa finanteze cultele, in niciun fel. Nici subventii, nici salarii, nici donatii. Separare totala, inclusiv financiara.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aroganta? Ce-i mai arogant decat sa te crezi chipul si asemanarea unui omniscient, omnipotent, infinit, nemuritor? Ce-i mai arogant decat sa crezi ca vei ajunge "ca el"? Sau macar ca esti nemuritor? Ce-i mai arogant decat sa spui ca universul - in toata imensitatea lui - a fost facut special pentru tine?

    Mai arogant ar fi doar sa te crezi tu dumnezeu. Dar ai fi internat urgent la nebuni...

    Ateii aroganti? Ha ha ha.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere