6 februarie 2011

10:23 - a doua zi

Dragilor, au trecut aproape 24 de ore de la supradoza cu preparate homeopate. Pentru noi, a fost un eveniment interesant, la care ne bucurăm că am participat. La nivel mondial, au luat parte la supradoză sute de voluntari din peste 27 de țări și 70 de orașe.

În România, supradoza s-a petrecut la București, Iași, Sibiu și Timișoara. La protestul din București au fost prezenți peste 30 de oameni, dintre care mai mult de 10 s-au oferit voluntari să facă supradoză cu preparate homeopate.
Alături de prietenii din grupul Sceptici în România, am făcut o mică demonstrație, pentru a arăta jurnaliștilor prezenți cum funcționează diluția homeopată.

La ora 10:23, voluntarii au înghițit zeci de preparate homeopate. 

 Au urmat discuțiile cu presa și o dezbatere între un voluntar care tocmai făcuse supradoză cu preparate homeopate și o persoană nemulțumită de protest.  


După mai bine de o oră de la înghițirea a zeci de preparate homeopate (majoritatea fiind somnifere), voluntarii erau foarte vioi și coerenți, dovedind că sloganul campaniei este unul cât se poate de real și că homeopatia e apă chioară. Mai multe poze de la evenimentul din București puteți vedea aici

Presa din România a fost interesată de subiect, dovadă fiind numărul de jurnaliști prezenți ieri la protest. Puteți vedea reflectarea evenimentului în presă aici, aici, aici și aici. Deși am repetat asta de mai mule ori în ultimele zile, dorim să precizăm încă o dată că demersul nostru NU vizează interzicerea homeopatiei, ci informarea corectă a publicului.

Astăzi, la ora locală 10:23, 300 de protestatari vor participa în Manchester la cea mai mare demonstrație împotriva homeopatiei, marcând astfel finalul protestului global.
Dacă doriți să aflați mai multe informații despre homeopatie și despre motivele pentru care nu puteți avea încredere în preparatele homeopate, puteți accesa siteul www.1023.ro.

Mulțumim tuturor celor care au luat parte la acest eveniment și vă asigurăm că ASUR va continua campania de informare a publicului în privința pseudoștiințelor. Vă invităm să urmăriți blogul și pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

8 comentarii:

  1. Ma bucur ca exista organizatii precum voi in societatea romana.

    Este trist faptul ca traim intr-o societate ce beneficiaza de progresul tehnologic din ultimul secol... printre iPhone-uri, web 2.0, avansuri f importante in medicina, comunicare, munca colaborativa si tot ce reiese din aplicarea responsabila a noilor tehnologii ce ne fac viata mai usoara si ne lasa timp pentru activitatile cu adevarat importante in viata omului... in timp ce mare parte din societatea romaneasca este inca sclava superstitiilor, acceptam si legiferam vrajitoria; promovam si incurajam activitati pe cat de stupide pe atat de false (si evident imaginate de om) cum ar fi zodiacele, pseudo-stiinta, creationismul, spiritualitatea vestica si estica (cristale, magneti, energii ale vietii), dogme religioase de intoleranta care sunt vinovate pentru aproape toate conflictele armate recente , neadevaruri crase si ridicole ( young earth creationism -> Pamantul are mai putin de 6000 de ani ), suntem dispusi sa credem ca texte scrise (Coran, Biblia) ale unor civilizatii ce au trait acum mii de ani in urma ne pot oferi solutii pentru probleme de moralitate si etica ale prezentului, si in ele se gaseste adevarul absolut si rezolvarea oricarei probleme.

    Mi-ar placea sa contribui alaturi de voi prin a populariza gandirea rationala bazata pe dovezi in societatea romaneasca, precum si oameni de genul lui James Randi (care inca mai ofera milionul de dolari), Richard Dawkins, Christopher Hitchens, Daniel Dennet, Sam Harris si multi alti atei influenti contemporani.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cind eram copil, auzeau superstitile vremurilor apuse cind oamenii bijbiiau in intunericul mintii, nu credeam ca dupa o evolutie fara precedent in Romania socialista se va ajunge din nou in prapastia timpulrilor apuse. Cit de superficial este caracterul Roman daca aceasta catastrofa ideologica si sociala e posibila dupa 40 de ani de educatie reala si viguroasa?

    RăspundețiȘtergere
  3. @Anonim
    Ha ha ha! Ce glumet esti! Ti se pare ca ASUR este adepta ideologiei comuniste? Telul asociatiei este promovarea valorilor umanismului secular, a stiintei si gandirii critice. Adica sa nu inghiti nimic pe nemestecate. Fii sceptic si rational!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Castorel
    Te asteptam la cafenea :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu ati avut pe cineva sa organizeze evenimentul in Cluj? Nu au fost destui interesati? Pacat ca as fi participat ... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. ar trebui organizate mai multe campanii pentru promovarea scepticismului
    eu am participat la campanie si voi participa in continuare la orice initiativa de genul asta
    Kitana, sibiu
    ps astept sa faceti formularele noi pt cei 2%, sa incerc sa le distribui din timp....

    RăspundețiȘtergere
  7. @Micutu: Multumim!

    @rawbite: Din pacate, la Cluj nu s-au anuntat oameni interesati de participare. Poate data viitoare :)

    @Anonim: Sigur, vom organiza mai multe campanii. Felicitari si multumim pentru participare.
    Cat despre formularele 2% - multumim, le vom pune pe blog luna asta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Oti, nu sunt sigur daca anonimul se referea la secularisti, sau la faptul ca sunt necesare asemenea campanii in Romania ( in care caz era de aprobare tacita a actiunii ) - poate o continuare a postului lui Castorel ?
    OnTopic: pastilele au fost foarte gustoase, multumesc frumos - la mai multe si la anu' :)

    RăspundețiȘtergere