Luni, 19 iulie, ASUR a lansat o scrisoare deschisă în care solicita taxarea cultelor și restricționarea finanțării lor de către stat. Joi, 22 iulie, Biroul de Presă al Patriarhiei Române a emis un comunicat de presă ca răspuns la scrisoarea deschisă a ASUR. Mai jos găsiți răspunsul nostru, al Asociației Secular-Umaniste din România, la observațiile făcute de Patriarhie:
********************************************************
Aproape invariabil, de câte ori revine în actualitate subiectul finanţării cultelor de către stat, BOR face referinţă la o aşa zisă “obligaţie” a statului de a întreţine biserica ortodoxă, obligaţie care ar fi izvorâtă din Legea de secularizare a averilor mânăstireşti din 1863. Fără a se dori intrarea într-o dispută de ordin istoric trebuie avut în vedere că:
• în urma secularizării mânăstirilor închinate (adică subordonate Patriarhiilor de Constantinopol, Ierusalim, Antiohia şi Alexandria, mânăstirilor de la Muntele Athos etc.) Statul Roman a propus acordarea unei despăgubiri semnificative ca valoare (82 milioane lei, ofertă crescută ulterior la 102 milioane şi apoi la 150 milioane lei); toate ofertele au fost respinse de ierarhii greci, în speranţa obţinerii unei sume şi mai mari în urma presiunilor efectuate de marile puteri. După câţiva ani de negocieri fără rezultat, Camera Depuţatilor a declarat problema închisă. Astfel, “cei ce se scumpiseră pierdură totul” (Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu; “Istoria Românilor”)
Pentru a ne face o idee de imensitatea sumei, 150 de milioane de lei reprezenta bugetul pe un an de zile al României din acea perioadă. Ca să avem un termen de comparaţie, chiar dacă aproximativ, bugetul Romaniei pe 2010 se cifrează la cca. 45 miliarde de euro!
• decizia de secularizare a averilor mânăstireşti a fost determinată în parte şi de refuzul constant, timp de zeci de ani, al ierarhilor de a se achita datoriile către Stat. În 1863 aceste datorii ajunseseră la aproape 29 milioane de lei.
• după secularizare, prin legea reformei agrare din 1864, pe lângă ţărani au fost împroprietarite şi bisericile, fiecare primind aproape 9 ha de pământ. Tot ca să avem un termen de comparaţie, ţăranii pălmaşi, cei care reprezentau marea masă, au primit fiecare ceva mai puţin de 4 ha.
• în bugetul statului s-au prevăzut fonduri pentru sprijinirea aşa-numitelor “biserici de stat” – biserici care aparţinuseră de mânăstirile închinate. În 1867 erau 185 de biserici cu 238 de preoţi. Să ne reamintim că în 2010 bugetul Statului Român finanţează 16.602 posturi de preoţi şi alte 18.951 posturi pentru personalul neclerical
• după 1989 BOR a recăpătat prin retrocedare sute de mii de hectare de teren agricol şi păduri, imobile şi alte bunuri, cazul Mitropoliei Moldovei fiind unul reprezentativ
• după 1989 BOR a căpătat de la Stat, în folosinţă gratuită sau în proprietate, nenumărate terenuri şi imobile, plus un monopol pe comercializarea anumitor articole.
Tot în contextul secularizării averilor mânăstireşti, se face afirmaţia că “o eventuală încetare a sprijinului statului faţă de Biserica Ortodoxă Română şi alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate”.
Tot în mod firesc ne întrebăm dacă urmaşii iobagilor şi robilor de pe moşiile mânăstireşti ar trebui să solicite daune morale pentru exploatarea la care au fost supuşi strămoşii lor!?!
Biroul de presă al Patriarhiei BOR susţine că “în bugetul de stat al Guvernului pe anul 2010, în afară de sprijinul financiar pentru salariile personalului cultelor, nu a fost alocat niciun ban pentru alte activităţi ale acestora”. Autorul acestei afirmaţii pare să nu cunoască prevederile unor acte normative precum:
• HG 214/17.03.2010: Transmiterea unui teren aflat în proprietatea publică a statului în folosinţă gratuită a Mânăstirii Putna din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
• HG 263/31.03.2010: Suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2010 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu suma de 2,15 milioane lei pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, şi alocarea acesteia Episcopiei Caransebeşului în vederea finalizării construcţiei Catedralei Episcopale din Caransebeş
• HG 417/28.04.2010: Suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, cu alte 18,569 milioane lei
În plus, Biroul de presă al Patriarhiei nu aminteşte că, pe lângă fondurile primite de la bugetul de stat, cultele primesc, sub diferite forme, finanţări de la bugetele judeţene şi locale (cum ar fi cazul CJ Bistriţa-Năsăud, care a aprobat construirea unei cruci de aproximativ 13 miliarde de lei vechi, bani proveniţi din fonduri publice), donaţii de la instituţiile publice (un caz recent priveşte BNR, de exemplu), donaţii de la companiile cu capital majoritar de stat etc.
În ceea ce priveşte fiscalizarea şi impozitarea activităţilor comerciale, Biroul de presă al Patriarhiei BOR pare să ignore un lucru ştiut de oricine a avut nevoie de oficierea unui botez, a unei căsătorii sau a unei înmormântări: preoţii care oficiază astfel de ceremonii percep sume considerabile fără a emite nici un fel de document fiscal sau, în cel mai bun caz, eliberând o chitanţă pe o sumă modică. Nenumărate cazuri au fost prezentate în presă. În opinia asociaţiei noastre aceste activităţi comerciale trebuie reglementate din punct de vedere fiscal.
În privinţa discriminării dintre personalul cultelor (clerical şi ne-clerical) şi alte categorii de bugetari, suntem acuzaţi de către Biroul de presă al Patriarhiei BOR de “o dezonorantă dezinformare a opiniei publice” prin menţionarea unui “neadevăr şocant prin care se urmăreşte instigarea altor categorii socio-profesionale împotriva personalului cultelor” şi se invocă art. 15 par. 1 din Legea 118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (în realitate este vorba de art. 13 par. a). Practic, se face referire la faptul că salariile personalului clerical şi ne-clerical au fost reduse cu 25%, la fel ca în cazul tuturor celorlalţi bugetari.
Prezentarea acestui fapt este scoasă din context. Persoana care a redactat comunicatul Biroului de presă al Patriarhiei BOR omite să precizeze că:
• prevederile legii 118 sunt temporare; reducerea de 25% se aplică pentru doar şase luni, pâna la 31.12.2010
• în timp ce în perioada 2010 – 2011, conform declaraţiilor guvernamentale, se vor disponibiliza cca. 100.000 de bugetari, fie ei profesori, cercetători, medici, politişti etc., clerul şi personalul neclerical sunt protejaţi prin prevederile legii salarizării unitare (330/2009), lege care prevede că din bugetul central şi al administraţiilor locale se vor finanţa un număr fix de posturi clericale şi ne-clericale (35.553 în total; cu posibilitate de suplimentare!)
În acest context este interesant de remarcat că în Anexa XII, art. 8 par. 2 din sus-menţionata lege se prevede explicit că “Numărul de posturi pentru personalul clerical se poate majora anual (s.n.) prin legea bugetului de stat.”. Nicăieri nu se menţionează că acest număr ar putea fi şi micşorat!
Tot Biroul de presă al Patriarhiei BOR mai afirmă şi că “în anul de criză 2009, pentru susţinerea activităţilor social-filantropice şi sprijinirea celor asistaţi şi a sinistraţilor, în eparhiile Patriarhiei Române, s-au cheltuit aproximativ 45.000.000 lei, fonduri provenite în exclusivitate din donaţiile credincioşilor [s.n.], nu din fonduri externe. […] De serviciile şi proiectele sociale desfăşurate în eparhii (335 programe sociale), în anul 2009 au beneficiat 629.459 persoane”.
Avem două comentarii:
1. Preocuparea BOR pentru domeniul filantropic şi social nu poate decât să ne bucure. Însă remarcăm cu tristeţe faptul că până şi acţiunile filantropice ale BOR sunt finanţate din contribuţiile terţilor (credincioşii ortodocşi) şi nu din resursele interne ale BOR sau din veniturile rezultate în urma numeroaselor activităţi comerciale ale bisericii.
2. Făcând un calcul, rezultă că, în medie, fiecare persoană sprijinită a beneficiat de un ajutor în valoare de ceva mai puţin de 6 lei pe lună! Chiar dacă orice ajutor, cât de mic, este bine-venit, nu putem să nu ne întrebăm de impactul unor astfel de măsuri.
Comparaţia dintre numărul de biserici (cca. 18.000) şi cel al cabinetelor medicale de familie (cca. 11.000) este perfect justificată în contextul în care finanţarea primelor impietează asupra finanţării celor din urmă.
Bugetul Statului nu este nelimitat; alocarea de resurse într-o direcţie afectează direct şi imediat alte domenii.
Afirmaţiile din paragraful final al comentariului Biroului de presă BOR conţin acuzaţii nejustificate şi defăimătoare, care nu au nici o bază reală. ASUR recunoaşte importanţa tuturor cultelor şi apără dreptul constituţional al persoanelor de a-şi exercita libertatea fundamentală de conştiinţă şi de religie. Propunerea noastră priveşte doar taxarea activităţilor economice ale cultelor, conform principiului „nimeni nu este mai presus de lege” şi doreşte ca utilizarea fondurilor publice să fie strict reglementată pe baza unei definiţii a necesităţilor legate de practica de cult şi, desigur, perfect transparentă.
Asociația Secular-Umanistă din România
****************************************************
ps: Un articol interesant despre acest subiect puteți citi la Zergu.
1. ati uitat sa raspundeti la faza cu "În plus, banul public oferit cultelor provine de la contribuabili care sunt în majoritate creştini ortodocşi.". adica majoritatea e ortodoxa deci toti trebuie sa plateasca, nu? inclusiv ortodocsii care nu vor.
RăspundețiȘtergere2. acest raspuns al ASUR va fi adus la cunostinta cumva pentru a fi luat in seama? ca e pacat sa aiba BOR ultima replica, mai ales cand e una plina de minciuni si prostii.
""Tot în mod firesc ne întrebăm dacă urmaşii iobagilor şi robilor de pe moşiile mânăstireşti ar trebui să solicite daune morale pentru exploatarea la care au fost supuşi strămoşii lor!?!""
RăspundețiȘtergereUna din cele mai relevante fraze privind problema istorica. Multumesc !
@adi: 1. Nu am uitat, insa conform legislatiei actuale, banii pentru culte sunt repartizati in functie de numarul credinciosilor declarati la cel mai recent recensamant. In 2011 va avea loc un nou recensamat, daca atunci se va dovedi ca numarul romanilor crestini-ortodosci a scazut, fondurile pe care statul le aloca BOR vor trebui sa se micsoreze.
RăspundețiȘtergere2. Da, raspunsul a fost trimis presei. In plus, textul a fost publicat pe www.asur.ro si pe siteul petitiei pentru taxarea cultelor.
http://www.petitieonline.ro/petitie/scrisoare_deschisa_taxarea_cultelor-p56566054.html
Pai si n-ar fi normal sa se repartizeze in functie de credinciosi si nu de toata lumea? In alte tari se tinde catre metoda asta... ca poate in 2011 o sa scada de la 89% la 85% sau in cel mai optimist caz 80% si mare branza nu se schimba.
RăspundețiȘtergereEu zic ca trebuia mentionat, poate nu ca propunere dar ca observatie pentru BOR. Oricum felicitari pentru actiune. De schimbat nu stiu ce o sa se schimbe dar macar sa stie cat mai multi oameni.
Superb!
RăspundețiȘtergereAm fost plecata cateva zile in vacanta si ia uite ce multe s-au intamplat :))
ZDragomir are dreptate, citatul ala e savuros.
din pacate nu am vazut sa fie publicat acest raspuns pe site-urile cunoscute. doar pe un site necunoscut de stiri... biserica ramanand practic cu ultimul cuvant.
RăspundețiȘtergereacum imi explic atacul la adresa BOR, care a fost alaturi de romani de 2000 de ani, E CONDUSA DE UN BOZGOR!!
RăspundețiȘtergereBOR nu exista acum 2000 de ani, mincinos ordinar ce eşti.
RăspundețiȘtergerecand esti crestin si vrei sa vorbesti despre credinta ta si realialitatea te rog insistent anonimule sa deschizi o blestemata de carte de istorie ...
RăspundețiȘtergerear fi de un imens ajutor in inlaturarea stigmei de sleahta de inculti religiosi
Desigur ,inca o lovitura data Bisericii Ortodoxe Romane ,care rezista tuturor atacurilor.Nu uitati ca toti cei ce ataca Biserica lui Hristos,se ataca pe sine.Toti vom muri,si toti vom da raspuns de faptele noastre in fata lui Hristos;si cei ce au facut binele ,dar si cei ce au facut rau''si fiecare va primi rasplata cuvenita.Deci voi care loviti si cu un cuvint in Biserica?unde credeti ca va este locul?.Nu uitati!ca orice om ,Credincios sau ne'credincios,mai devreme sau mai tirziu,va trebui sa stea in fata lui Hristos,sa dea socoteala de faptele savirsite ,cit a trait.Dar acuzatorii,cred ca vor ramine vesnic in viata.Imi este mila de voi ca nu stiti ce faceti.Dumnezeu sa va inmoaie inimile,si sa va deschida ochii sufletului sa vedeti realitatea.
RăspundețiȘtergere@Patricia biserica e atacata pentru ca are de ce sa fie, pentru ca are o putere de care abuzeaza, pentru ca e finantata din bani care nu vin numai de la doritori si nici numai de la credinciosi, pentru ca prospera sugand de la noi fara sa produca nimic chiar si atunci cand in restul domeniilor se iau masuri radicale. Tu nu vezi asta fiindca esti invatata ca biserica e un lucru bun si benefic dar pentru informarea ta propun sa mai studiezi putin realitatea. Si daca ai ceva de comentat sa o faci strict la subiect si nu cu comentarii de genul "voi atacati biserica, o sa vedeti voi ce-o sa patiti" care arata o lipsa de intelegere a ceea ce se intampla sub nasul tau.
RăspundețiȘtergereCare este marele motiv?pt. care Biserica noastra Nationala este atacata continuu?:Credinta acestui popor!care deranjaza pe mai marii lumii care vor sa distruga Crestinismul,in special Ortodoxia Romaneasca,deoarece doar Biserica Ortodoxa Romana a ramas cea mai stabila dintre toate Bisericile Ortodoxe.Starea celorlalte Biserici Ortodoxe fiind jalnica.Dar dusmanii Bisericii daca vor avea un posibil succes,nu va fi de lunga durata ,pt ca si ei se lupta cu Hristos,cum sau luptat multi altii inaintea lor,insa fara succes ,deoarece Hristos se Slaveste intru ne'putinta.Hristos a ales pe cei slabi,ca sa rusineze pe cei puternici,si pe cei ne'intelepti,ca sa rusineze pe cei intelepti si aroganti,si asa mai departe.Rezultatele se vor vede in curind.
RăspundețiȘtergereDraga Xas ce a supt biserica de la tine personal?poti dovedi?ca platesti taxele pe care oricine le plateste?dar din cuvintele tale rezulta ca tu habar nu ai de credinta Crestina.Tea obligat pr tine Biserica sa contribui cu ceva?si care sint abuzurile Bisericii?Biserica a dus tara la ruina?eu din cite stiu Biserica a suferit sub toate dictaturile,si a fost supusa tuturor supliciilor posibile,a fost despoliata de proprietati,a fost lovita in toate chipurile posibile si imposibile,cu toate ca nu a abuzat de putere asa cum spui tu,si nu a facut rau tarii.Cel mai mare rau la-u facut Guvernantii,Presedintii,si tot aparatul de stat nicidecum Biserica.Ce nu inteleg ce se petrece sub nasul meu?Ca deranjaza adevarul?.Din cite vad iti este frica de Judecata lui Hristos,de care vei avea parte.Biserica a fost si va fi benefica pina la sfirsitul veacurilor,in timp ce dictaturile si democratiile impuse de stim noi cine au facut rau continuu poporului.Asa ca deschide ochii bine
RăspundețiȘtergereCrestinismul si Biserica,au fost prigonite si atacate ,de cind au luat fiinta.Insasi capul Bisericii Hristos Fiul lui Dumnezeu,a fost crucificat la Jerusalem,si de 2000 de ani Biserica este continuu lovita de dusmanii ei.Dar de 2000 de ani Biserica a fost Biruitoare,pt ca Biserica este intemeiata de Rascumparatorul Hristos,Fiul lui Dumnezeu.Exemplul cel mai clar sint cei 350 ani de prigoana a Crestinismului primar,in care milioane de Martiri,si-au varsat singele pt credinta lor,si de 2000 de ani incoace tot varsa singe si vor mai varsa pina la sfirsitul veacurilor.Piatra de temelie a Bisericii este singele varsat al Martirilor,iar cei cel urasc pe Hristos lovesc mereu si mereu in Biserica.Lovind in Biserica,lovesc in Hristos si Sf Martiri si in jertfa lor.Dar in final Hristos va judeca lumea.Slavit sa fie Numele Sau in vecii vecilor
RăspundețiȘtergerePatricia, delirezi
RăspundețiȘtergerecainii latra caravana trece....Biserica e sfanta si chiar daca in componenta ei se gasesc multi pacatosi, din care facem parte si noi si voi,nu mai loviti si voi Biserica, nu mai bateti si voi cuie in talpa! De la inceput singura institutie benefica in toate timpurile romanilor a fost si este si va fi Biserica nationala Ortodoxa! Din toate punctele de vedere!
RăspundețiȘtergereDa, platesc taxe. Ce ma intereseaza ca le plateste oricine? Cu atat mai rau. Sa contribuie la biserica cine vrea, nu sa-mi ia mie din buzunar. Si apoi de ce sa mai fie scutita si de taxe? Ai idee asa cam ce avere detine biserica ta iubita careia tu ii iei apararea sa nu mai plateasca taxe desi in comparatie cu ea tu probabil castigi niste bani oarecare munciti si nu pe rugaciuni si alte prostii?
RăspundețiȘtergereBiserica a fost mereu mana in mana cu statul. Si acum, cand are un parteneriat declarat cu acesta, si pe vremea comunismului cand se poza Ceasca cu popii si diversi clerici mai ciripeau si la securitate, si pe vremurile dinainte cand era imparateasa peste Romania si avea sclavi tigani pe plantatie... Cuza ala nu s-a enervat el chiar degeaba, si in plus era vorba si de niste despagubiri pentru acele averi.
Are rost sa mai vorbim si de Dark Ages?
Deci nu-mi spune mie ca Biserica e pura si benefica. Ce face ea benefic? Chiar sunt curios. Ca ii indoctrineaza pe oameni de mici? Ca mai da cate o paine din milioanele de euro pe care le are? Multumesc, altceva?
Isus (sa presupunem ca a existat de dragul de a nu intra in detalii pe care nu stiu cat de in detaliu le stii) nu a infiintat biserica ortodoxa. Ea a aparut mult mai tarziu. Deci povestile cu 2000 de ani sunt dezinformari de adormit copiii. Acu 2000 de ani nu erau nici BOR, nici români, nici ortodoxie, nici Biblia asa cum o stim acum.
RăspundețiȘtergereDraga Xas te cunosc dupa cum te exprimi,din ce grup faci parte!te deranjaja Biserica Ortodoxa?dar dece numai Biserica Ortodoxa sa plateasca?alte culte nu mai exista in Romania?despre ele nu se scrie niciodata.Sa contribuie la stat si Catolicii si Protestantii si Greco-Catolicii si toate celelalte culte,si loji,Sinagogile si Moscheele,Despre ele nu aveti interese de discutie si nici bita sa le dati in cap,deoarece politic sint corect.Buba mare este Biserica Ortodoxa asta e durere pt mai marii lumii.Si te sfatuiesc sa citesti istorie ca sa stii pe ce lume traesti.Iar eu daca am luat apararea Bisericii ,am facut-o ca ma doare sufletul credincioasa fiind,nicidecum ca iau bani.Daca nu sint impotriva Bisericii inseamna ca primesc bani?te inseli.Scoti fel si fel de inovatii, stiind ca nu ai dreptate.Dar Biserica nu a luat bani de la tine,daca nu ai dat de buna voie.Banii ti ia luat FMI,Guvernul,si cei care au vindut Tara metru cu metru.Mosia cui a ajuns Romania acum?nu a celor care sau laudat ca au cumparat-o?.Deci te contrazici singur baiete draga.Pe timpul comunistilor,Biserica a primit ceva de la stat?NU.Dar statul sa folosit de averile ei,si a darimat si 26 de biserici,ca sa puna placinta aia de casa a poporului acolo unde este,exact pe locul unde era Biserica Sf Spiridon.Eu am trait acele timpuri,si am vazut atrocitatile impotriva Bisericii cu ochii mei.Biserica Ortodoxa!ar trebui sa primeasca destule daune morale,nu sa plateasca la stat.Sa contribuie Multii Miliardarii care sau inbogatit pe spatele poporului,si bogatasii care au secatuit poporul.Cind se iveste vreo problema sociala, cea mai vinovata este Biserica Ortodoxa nu?Doresc sa vad defectiunile si vinovatiile si celorlalte culte din Romania.Iluzii spulberate,si voi ramine cu dorinta ne'implinita ca nu se va auzii nicicind,pt ca ele sint politic corect.Ortodoxia deranjaza ft tare.Mai ales cea Romaneasca.
RăspundețiȘtergereO, dar din ce grup fac parte?
RăspundețiȘtergereN-am spus ca iei bani ca sa-i iei apararea, intelegi gresit, am spus ca poate castigi un ban facand o munca cinstita care poate nu e cel mai mare ban din lume dar totusi esti convinsa ca trebuie sa dai "zeciulala" financiara si morala catre biserica. (observa ghilimelele ca sa nu intelegi si aici ceva gresit).
Biserica intelege tu ca a luat si ia bani de la mine atata timp cat platesc taxe si impozite la stat, da? Cat timp o sa mai fim obligati sa platim pentru asa-zisele daune morale cerute de acesi profitori in sutane, si cate miliarde de ani se va mai pune placa cu daunele pentru care biserica sa nu plateasca taxe? Ca BOR a dus-o foarte bine in toate regimurile, ia sa te interesezi, a primit si averi confiscate de la celelalte culte dar asta nu stii sa vezi. Nu-mi vorbi mie de cunoscut istorie, dna Biserica-2000-de-ani.
Nu scapa nici celelalte culte de cuvintele mele dar momentan biserica ortodoxa in Romania e un mamut pe langa celelalte furnici si beneficiaza de tratament preferential, desi statul e obligat prin constitutie sa fie echidistant fata de orice credinta. Cand o sa fie adventistii sau mozaicii pe o pozitie asemanatoare atunci o sa vina si randul lor sa fie in centrul atentiei, deci stai tu linistita ca nu e nici o conspiratie cum se tot scandalizeaza paranoicii.
26 biserici? Pai statul in ultimul timp a construit multe sute de biserici. Din ce fonduri, ghici ciuperca?
Atata de indoctrinati sunt unii in tara asta... Ar fi in stare gloata de credinciosi sa ne omoare pe toti ca ne-am luat de preabuna, preasfanta, preapura si preacurata lor biserica.
Da Da inteleg acum mai bine cine esti,si dece esti asa de pornit impotriva bisericii Ortodoxe.Iar cu fanatismul si indoctrinarea nu ai dreptate,deoarece in ziua de azi daca cineva indrasneste sa ia apararea bisericii
RăspundețiȘtergereortodoxe,sau sa se declare putin nationalist,este etichetat ca extremist ,fundamentalist,scl scl.Iti urez succes ,sa fii sanatos,si cu tine nu mai vreau sa dialoghez ca oricum tu esti impotriva lui Hristos deoarece ai mentionat mai sus,sa presupunem ca a existat Hristos.Asa ca fii sanatos ca oricum cind vei da ochii peste cap te vei intilnii fata in fata cu El,si tu siZDragomir care zice ca delirez.Oricum eu am indrasnit sa-mi marturisesc Credinta,si am spus punctul de vedere.In rest Dumnezeu cu mila.
Isus Hristos este Fiul lui DUMNEZEU NASCUT DIN PURUREA FECIOARA MARIA,DE CARE VOI NU VRETI SA AUZITI.
RăspundețiȘtergereSTATUL NU A DAT FONDURI PT CONSTRUCTIA BISERICILOR,DIN CITE STIU CREDINCIOSII AU DONAT BANII,CEI MAI MULTI,DIN COLECTA.DAR AM SPUS SI MAI SPUN DECE VA DOARE ASA DE MULT ORTODOXIA?SI ICOANELE IN SCOLI?SI TOT CE DEPINDE DE CREDINTA ORTODOXA?o SA RAMINETI CU O DURERE VESNICA PT CA ACEASTA BATALIE O PURTATI CU HRISTOS,SI EL VA INVINGE.
RăspundețiȘtergerePatricia, vrem sa auzim dovezile
RăspundețiȘtergere"STATUL NU A DAT FONDURI PT CONSTRUCTIA BISERICILOR,DIN CITE STIU CREDINCIOSII AU DONAT BANII,CEI MAI MULTI,DIN COLECTA."
RăspundețiȘtergereDacă ai fi citit "Răspunsul ASUR la observaţiile Biroului de Presă al Patriarhiei Române" ai fi înțeles că statul a dat bani pentru biserici, nu credincioșii.
"DAR AM SPUS SI MAI SPUN DECE VA DOARE ASA DE MULT ORTODOXIA?"
Nu îmi pasă de această sectă iudaică(creștinism), nici de denominația numită ortodoxie, însă mă deranjează sa văd cum niște schizofrenici încalcă legea, folosindu-se de religie.
"SI ICOANELE IN SCOLI?"
Icoanele nu au ce căuta în școlile publice dintr-un stat democratic.
"o SA RAMINETI CU O DURERE VESNICA PT CA ACEASTA BATALIE O PURTATI CU HRISTOS,SI EL VA INVINGE."
Cei din ASUR nu poartă o bătălie cu Hristos, pentru că Hristos e un personaj imaginar.
Tot nu mi-ai Patricia zis cine sunt.
RăspundețiȘtergereSi parca voi erati aia multi. Ba sunteti multi si necredinciosii sunt anormali, ba sunteti putini si asupriti. Hotarati-va!
Deocamdata se pare ca reteta cea mai de succes e pozarea cu biserica si nu impotriva ei.
Iar daca noi suntem aia multi si voi putini atunci sa stim si noi, poate suntem si mai indreptatiti sa cerem taxarea bisericii.
2. Daca zic ca nu a existat isus ce? Ia mai uita-te in istoria aia la care ma trimiteai si spune-mi unde-l gasesc si eu pe isus asta. Hai, te rog, ca de dat din gura sar repede crestinii. Apoi sa vedem cine e indoctrinat.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereNecredinciosii sa arda!
RăspundețiȘtergere