19 iulie 2010

Scrisoare deschisă - taxarea cultelor

În contextul situației economice actuale, ASUR a trimis o scrisoare deschisă, solicitând taxarea cultelor și restricționarea subvenționării acestora din fonduri publice. Demersul nostru a plecat de la inițiativa lui Andrei Kiper, un român din Iași care a semnalat importanța taxării cultelor pentru îmbunătățirea situației economice din România și a creat un grup dedicat acestei teme pe Facebook. În prezent, peste 6000 de români și-au exprimat susținerea față de această inițiativă.
Apreciem ca fiind foarte importantă inițierea unei dezbateri publice pe acest subiect, prin urmare vă supunem atenției textul scrisorii deschise.
Dacă sunteți de acord cu demersul nostru, vă invităm să semnați petiția privind taxarea cultelor.

Scrisoare deschisă adresată

Președintelui României, domnul Traian Băsescu
Președintelui Senatului, domnul Mircea Geoană
Președintelui Camerei Deputaților, doamna Roberta Anastase
Primului Ministru al României, domnul Emil Boc
Ministrului Finanțelor Publice, domnul Sebastian Vlădescu
Liderului grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaților, domnul Mircea Toader
Liderului grupului parlamentar al PSD-PC din Camera Deputaților, domnul Viorel Hrebenciuc
Liderului grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, domnul Călin Popescu-Tăriceanu
Liderului grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaților, domnul Olosz Gergely
Liderului grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților, domnul Varujan Pambuccian
Liderului grupului parlamentar al PDL din Senat, domnul Traian Igaş
Liderului grupului parlamentar al PSD-PC din Senat, domnul Ion Toma
Liderului grupului parlamentar al PNL din Senat, domnul Puiu Haşotti
Liderului grupului parlamentar al UDMR din Senat, domnul Fekete-Szabó András-Levente
Liderul grupului parlamentar mixt din Senat, domnul Liviu Câmpanu



Stimată doamnă/Stimate domn,

În această perioadă, instituțiile statului caută soluții viabile pentru depășirea crizei finaciare. Măsurile de austeritate afectează întreaga Românie, totuși cultele continuă să beneficieze de excepții fiscale importante și nejustificate. Vă propunem adoptarea unor măsuri ce vor contribui semnificativ la depășirea crizei finaciare actuale: taxarea cultelor și restricționarea finanțării lor de către stat.

În momentul de față, cultele oferă multe tipuri de servicii, toate scutite de taxe și impozite, în timp ce serviciile medicale au fost drastic diferențiate, introducându-se plata pentru consultațiile medicale care depășesc planul lunar al medicilor de familie. Serviciile oferite de culte sunt numeroase și diverse, depășind cu mult oficierea regulată a slujbei: se oficiază botezuri, nunți, înmormântări, pomeniri, binecuvântari, rugăciuni speciale etc., pentru care se percep sume diverse, nefiscalizate. Pe lângă acestea, cultele dețin monopolul comerțului cu obiecte de cult și au activități economice, cum ar fi cele legate de turismul ecumenic, din care obțin câștiguri importante, pe care statul român ar trebui să le impoziteze, așa cum procedează în cazul câștigurilor similare ale firmelor private.

Pentru ca măsura să fie eficientă, serviciile oferite de culte ar trebui să fie înregistrate corect. Adesea, clericii și personalul auxiliar utilizat de culte nu oferă chitanțe pentru sumele încasate în urma serviciilor prestate sau oferă chitanțe doar pentru o parte din sumă, banii ajungând astfel în economia subterană. Monitorizarea acestor practici și taxarea acestor venituri ar îmbunătăți situația bugetului național.

O altă măsură este aceea legată de taxarea imobiliară. Cultele dețin un număr mare de clădiri și terenuri, care nu sunt impozitate în vreun fel, fără a se face distincția între clădirile destinate oficierii cultului și cele cu alte destinație, care ar trebui, de drept, impozitate pe aceleași principii aplicate proprietăților cu destinații similare - chioșcuri comerciale, pensiuni, locuințe ale personalului. În fapt, nu există reglementări clare legate de nevoile de practică de cult ale comunităților cărora li se adresează acestea. Cultele achiziționează adesea terenuri și construiesc imobile, decizia în acest sens nefiind limitată în vreun fel, deși de multe ori sunt implicate fonduri publice. Așa s-a ajuns ca în ultimii 15 ani, numai pentru cultul ortodox să se construiască o biserică la fiecare două zile, România depășind astfel media de o biserică la mia de locuitori: există peste 18.300 de lăcașe de cult creștin ortodox înregistrate oficial, dar numai 11.000 de cabinete ale medicilor de familie. O restricționare a subvențiilor și a donațiilor oferite de instituțiile publice și companiile de stat, pe baza unor reglementări clare, combinată cu taxarea proprietăților imobiliare ce depășesc limitele legiferate sau sunt folosite în activități economice ar duce la normalizarea situației și ar contribui la îmbunătățirea bugetului național.

Aceleași reglementări trebuie să se aplice și necesarului de personal, care, totodată, trebuie să se supună unor măsuri nediscriminatorii față de alți salariați bugetari. În timp ce recent s-au făcut reduceri importante de personal în administrația de stat și se discută public despre impozitarea oricăror tipuri de venituri, inclusiv a venitului minim garantat și a ajutorului de șomaj, personalul cultelor nu a fost afectat în vreun fel, ba chiar urmează să beneficieze de măriri salariale.

Acum, când ne confruntăm cu efectele crizei economice, drămuirea banilor publici destinați cultelor, combinată cu impozitarea corectă a serviciilor oferite de acestea și a proprietăților deținute, pot aduce fonduri importante la bugetul de stat, atât de necesare pentru ieșirea din criză. Dată fiind importanța acestor fonduri, solicităm includerea acestor propuneri în dezbaterile publice lansate pe marginea modificării Codului fiscal.


Cu considerație,

Atila Nyerges, președinte
Asociația Secular-Umanistă din România

4 comentarii:

  1. acum imi explic atacul la adresa BOR, care a fost alaturi de romani de 2000 de ani, E CONDUSA DE UN BOZGOR!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti tu prost, anonim care ii fii

    RăspundețiȘtergere
  3. BOR a fost alaturi de romani 2000 de ani?
    Cat de prost trebuie sa fie un om pt a face o afirmatie ca asta.
    Ba tu ai auzit de "Mare Schisma"?
    Cum **** mea sa fie de 2000 ani?

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere