2 august 2010

Nu-ţi lăsa banii în plata domnului!


În România sunt 18.300 de biserici; doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor. În România, în ultimii 15 ani, s-a inaugurat câte o biserica nouă la fiecare două zile; nota de plată fiind achitată, într-o măsură semnificativă, de bugetul de stat sau de către bugetele locale. În România, în aceeaşi perioadă, din cauza unui buget insuficient alocat Ministerului Educaţiei, s-au desfiinţat peste 21.000 de unităţi de învăţământ – echivalent cu dispariţia a patru şcoli în fiecare zi a fiecărui an!

În România se doreşte extinderea bazei de impozitare; drept urmare sunt taxate medicamentele, pensiile, tichetele de creşă şi de masă. În România, cu toate că se doreşte extinderea bazei de impozitare, cultele religioase, deşi oferă servicii numeroase şi diverse, depăşind cu mult oficierea regulată a slujbei, îşi desfăşoară în voie activităţile lucrative; iar sume importante scapă de fiscalizare şi alimentează economia subterană.

În urmă cu două săptămâni, asociaţia noastră a publicat o scrisoare deschisă, adresată autorităţilor, prin care se solicita taxarea activităţilor economice ale cultelor şi restricţionarea finanţării acestora din banul public.

Astăzi, 2 August, lansăm campania “Nu-ţi lăsa banii în plata domnului!” destinată a sensibiliza opinia publică şi factorii de decizie politică asupra propunerii de taxare şi a problemelor legate de finanţarea de către Stat a cultelor religioase. Debutul campaniei va fi marcat de amplasarea unor panouri publicitare în zona din jurul Palatului Parlamentului, inclusiv în apropierea terenului pe care BOR urmăreşte să ridice asa-numita “Catedrală a Mîntuirii Neamului”. Pentru a afla mai multe, vă invităm să vizitati site-ul de campanie.
Dorim să mulţumim pe această cale tuturor celor care au făcut această campanie posibilă.

Asociaţia noastră solicită autorităţilor Statului să ia măsurile care se impun pentru:
a stopa finanţarea cultelor religioase de la bugetul de stat sau din bugetele locale, cu excepţia unor proiecte cu caracter umanitar, clare şi bine-definite
a obliga toate cultele religioase care primesc finanţare din partea autorităţilor centrale sau locale ale statului, a regiilor autonome şi a companiile cu capital majoritar de stat să publice anual rapoarte financiare detaliate prin care să justifice modalitatea de cheltuire a banilor
a obliga regiile autonome şi companiile cu capital majoritar de stat să facă publice destinatarii şi sumele sponsorizărilor, inclusiv cele efectuate în beneficiul cultelor religioase, pentru a se asigura transparenţa procesului
a asigura transparenţa activităţilor economice desfăşurate de culte în scopul fiscalizarii corespunzătoare a acestora.

***************************
ps: Puteți vedea aici câteva poze de la inaugurarea panourilor.

2 comentarii:

  1. Total de acord cu actiunea dumneavoastra. Statul Roman manifesta duritatea necesara revenirii economiei nationale, uitand aspecte relativ importante. Unul din ele este cel semnalat de dumneavoastra. Al doilea este cel legat de reglementarea si legalizarea prostitutiei. Se uita ca aceasta activitate a existat, exista si va extista. Fonduri enorme sunt deturnate in economia neagra pentru ca nu avem vointa sa le colectam. Lipsa de vointa este alimentata si de convingerea Bisericii cum ca pacat trebuie infierat. Toate bune, dar conform aceleiasi Biserici homosexualitatea trebuie tolerata. Absolut de acord, dar ce facem cu noi, ceilalti care avem orientari normale? Ramanem pacatosi pentru aceeasi fapta? Si poate ca daca devine legal, noi , barbatii romani am avea sentimentul patriotic de a participa activ la revigorarea economiei.

    Cu stima,
    DS

    RăspundețiȘtergere
  2. lol, pe site-ul crestinortodox sunt listate 21500 biserici si manastiri. peste un an deja trebuie sa faceti loc pe afis pentru 6 cifre.

    RăspundețiȘtergere