8 septembrie 2010

Catedrala Mântuirii Neamului și licitația olandeză

***acesta este comunicatul de presă transmis azi de ASUR***

Recentele luări de poziție ale BOR legate de costurile de construire ale așa-zisei “Catedrale a Mântuirii Neamului” subliniază și mai acut necesitatea taxării cultelor și a eliminării subvenționării acestora de către stat.
De câțiva ani, de când a început să se vorbească de Catedrală, costurile acesteia par a se tot reduce, ca și cum am avea de-a face cu o licitație olandeză. Pentru cei cărora nu le este familiar termenul, la vânzarea prin licitație olandeză vânzătorul pornește de la un preț foarte mare, apoi îl scade treptat până când cineva se hotărăște să cumpere.

Cifre vehiculate:
• Noiembrie 2007: aproape 400 milioane de euro în total din care 200 milioane fără finisaje (conform declarației Patriarhului Daniel)
• Iunie 2009: cca. 400 milioane de euro (părintele Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei)
• Februarie 2010: 200 de milioane de euro, fără finisaje (Nicolae Noica, responsabil de proiect din partea Adunării Naționale Bisericești, fost ministru al Lucrărilor Publice și al Amenajării Teritoriale)
• Iunie 2010: 100 - 120 de milioane de euro (fără TVA), fără finisaje (Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal)
• Septembrie 2010: cca. 100 milioane euro, fără finisaje (Biroul de Presă al Patriarhiei)

Pe lângă ezitările BOR referitoare la costurile construcției, merită abordată separat chestiunea creditului necesar finanțării. Este incorectă afirmația Patriarhiei conform căreia catedrala se va ridica fără fonduri de la stat deoarece:
• creditul este pomenit doar ca fiind folosit pentru construcția “la roșu”, fără a se face nici o referire la finisarea catedralei, finisare ce va costa cel puțin cât și contruirea propriu-zisă
• eventualul credit ar fi finanțat de o bancă doar după evaluarea statutului actual al BOR care prevede o importantă subvenționare din partea statului. Continuarea subvenționării cultelor de către stat anulează argumentul independenței creditului față de finanțarea bugetară.
• Legea 376/2007 prevede explicit că, în afară de Patriarhia BOR, fondurile destinate construirii Catedralei vor fi asigurate de către “Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinatie prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, precum și de către autoritățile administrației publice locale”.
• acordarea unui eventual credit depinde de situația terenului necesar construcției. Să nu uităm că cele 11 ha de teren alocate prin OUG 19/2005 sunt grevate de litigii juridice

În contextul constrângerilor bugetare și ținând cont de incertitudinile ce planează asupra valorii totale a proiectului Catedralei, Asociația Secular-Umanistă din România adresează pe această cale un apel la dialog autorităților bisericești competente în vederea clarificării aspectelor financiare puse în discuție de societatea civilă:
• care este valoarea totală a proiectului? 100 de milioane de euro, 200, 400 sau mai mult?
• valorile vehiculate până acum includ sau nu TVA-ul?
• sumele menționate includ sau nu dobânzile la credite?
• cu ce bunuri mobile sau imobile va fi garantat creditul și ce venituri vor fi folosite la returnarea sa?

Răspunsurile la întrebarile de mai sus sunt strict necesare pentru a permite contribuabililor să aprecieze corect impactul asupra bugetului de stat și al bugetelor locale.
De exemplu, plecând de la suma declarată de PF Daniel, adăugând TVA-ul și luând în calcul costurile de creditare, pentru un credit de 20 ani (cu doi ani perioadă de grație) și o dobândă anuală de 10%, costul total al Catedralei depășește 1 miliard de euro! Fără a mai adăuga valoarea celor 11 ha de teren, fără a ține cont de inevitabilele depășiri de buget ce apar în cazul unor astfel de proiecte uriașe, fără cheltuielile de întreținere ș.a.m.d.

Să nu uităm: în România sunt 18.300 de biserici și doar 4.700 de școli generale care stau la dispozitia copiilor!

7 comentarii:

  1. ar fi frumos sa le raspundeti si la faptul ca oricine ii critica e facut complexat, frustrat, comunist si/sau cu interese oculte? aproape in nici un comunicat de-al lor nu lipsesc trimiteri de felul asta si deja incep sa ma satur de maniera asta perversa de a raspunde (crestini my ass). astea pot fi numite incercari de manipulare, nu afirmatiile corecte care nu le convin.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cineva să anunțe BOR că nu suntem în Evul Mediu!

    RăspundețiȘtergere
  3. Au un raspuns tipic crestin: inverseaza complet realitatea. Exemplu clar: "intere obscure"

    Din dictionar:

    "Științe oculte = doctrine și practici secrete care au ca obiect fenomene tainice, inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. "

    BOR-ul este, de departe, o institutie oculta si misterioasa. Contabilitatea este in ceata, de audieri financiare nu am auzit; au o intreaga industrie la negru, iar averea BOR este la fel de misterioasa ca averea Vaticanului.

    Prin comparatie, organizatiile seculare-umaniste sunt non-profit, mici si destul de clare si ca intentii: dezlipirea Bisericii de Stat si promovarea drepturilor omului.

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am grabit la comentariul de sus, vroiam sa zic la prima fraza "interese oculte" :)

    RăspundețiȘtergere
  5. wow ce super e sa fii contabila la BOR! sa n-ai treaba cu controale si impozite ! ba sa ai si o gramada de bani pe mana pe care-i poti manipula cum vrea **** ta!
    lasand gluma la o parte este revoltator ce fac astia , nu exista nici o metoda sa poata fi opriti?

    RăspundețiȘtergere