Activişti pentru drepturile consumatorilor din România au făcut astăzi publică intenţia lor de a consuma o “supradoză” de preparate homeopate, această acţiune făcând parte dintr-un major protest global referitor la tratamentele alternative.
În 5 februarie 2011 protestatarii din Bucureşti vor înghiți conținutul unor sticle întregi de preparate homeopate pentru a atrage atenţia publicului asupra faptului că “tratamentele” homeopate nu au efect - dorind în acest fel să îndemne farmaciştii şi medicii să se asigure că produsele vândute în calitate de tratamente medicale întradevăr funcționează.
Liliana Voicu, reprezentantul grupului, a declarat: "Foarte mulţi oameni nu ştiu că preparatele homeopate nu sunt “plante medicinale” sau ”naturale” – până şi homeopaţii recunosc că ele conţin doar apă şi zahăr. Realizăm acest protest pentru a demonstra că aceste aşa-zise ”tratamente” sunt inutile şi nu îşi au locul în medicina actuală. Homeopaţii şi farmaciştii nu ar trebui să vândă bolnavilor aceste pastile cu zahăr - aceste preparate inutile reprezintă o pierdere de timp şi bani."
Demonstraţia va fi organizată de către Asociația Secular-Umanistă din România și de „Sceptici în
România” ca facând parte din Campania 10:23 - un protest global împotriva preparatelor homeopate,care îşi are originea în Marea Britanie. Evenimente similare se vor desfășura în zeci de ţări de pe tot cuprinsul globului.
Michael Marshall (Marea Britanie), coordonatorul campaniei internaţionale, a declarat: "La nivel mondial există un consens în privința faptului că s-a irosit prea mult timp şi prea mulţi bani pe preparate homeopate. Aceste ”tratamente” există de două sute de ani, şi, în tot acest timp, nu s-au găsit dovezi care să confirme că ele funcţionează - şi pentru că nu conţin decât apă şi zahăr, acestea nici nu ar putea trata afecțiunile pe care homeopaţii susţin că le tratează. Anual, la nivel mondial, sunt cheltuite zeci de milioane de lire pe aceste preparate ineficiente, iar în momentul în care se află exact ce sunt, cum sunt fabricate, cei mai mulţi oameni sunt șocaţi că aceste tratamente nefolositoare pot fi vândute către un public insuficient informat."
Lansată în urmă cu un an în Marea Britanie, campania 10:23 a strâns laolaltă peste 400 de protestatari care au luat parte la evenimentul “supradoză” realizat pe tot cuprinsul ţării. Evenimentul a fost urmat de declaraţia producătorului de preparate homeopate cu vânzările cele mai mari în Marea Britanie, care a declarat că pastilele sunt comercializate doar pentru că există cumpăratori, nu pentru că ar avea vreun efect.
Campania a fost denumită după numărul lui Avogadro - o constantă ştiinţifică care poate fi folosită pentru a demonstra că preparatele homeopate nu conţin ingrediente active.
Deşi unii oameni ar putea susține că distribuirea de pastile cu zahăr poate părea inofensivă, promovarea de preparate homeopate de către farmacişti şi medici are consecințe grave. Nu numai că promovarea homeopatelor are o contribuție semnificativă la scăderea încrederii publicului în medicina şi sfaturile medicale, dar pacienţii cu probleme grave pot întârzia mult consultarea unui medic având încrederea că homeopatia le poate trata boala. O investigaţie realizată de BBC în ianuarie 2011 a demonstrat că homeopaţii sunt dispuşi să le dea călătorilor preparate homeopate nefolositoare în locul utilelor pastile anti-malarie precum şi ca alternativă la vaccinuri.
În 5 februarie 2011, Campania 10:23 organizează proteste în peste douăzeci şi trei de oraşe în zece ţări diferite.
cred ca blogul ar merita pus pe domeniul asur si updatat cu aceeasi constantza.
RăspundețiȘtergereLinkurile spre siteuri blogger nu merg.
RăspundețiȘtergereSiteul asur.ro va fi relansat in luna februarie si va contine si o sectiune de blog ce va fi actualizata constant.
RăspundețiȘtergereLinkul catre "Sceptici in Romania" si alte linkuri din pagina sunt malformate (duc catre un "goog_1302330593")
RăspundețiȘtergereMultumesc John Doe, am corectat linkurile.
RăspundețiȘtergereEste vorba despre cartierul Ferentari, care se afla in sectorul 5 al capitalei europene Bucuresti. Dar dupa cum se vede, doar centrul orasului este intr-un oras european. Restul, format din cartiere si strazi marginase sunt date uitarii de edili neinteresati de soarta cetatenilor Romaniei. Pentru ce? Pentru ca niciodata un tigan nu poate avea sentimente pentru un roman. Romanii sunt un popor. Tiganii sunt o rasa, o natie nomada aparte, fara tara, fara hotare. Cine l-a pus pe vanghelie la conducerea sectorului 5 este un mister general care nu poate fi elucidat. Problema este ca sectorul 5 este format din oameni, case, sobolani si caini vagabonzi. Convietuirea nu este de bun augur pentru oameni. Sobolanii si cainii vagabonzi sunt un focar de infectie, un real pericol pentru oamenii de orice varsta, de la nou-nascut si pana la octogenar. Sobolanii si cainii vagabonzi se plimba liberi printre mormane de gunoaie, mizerii, laturi aruncate de tigani. Ei nu stiu sa arunce la cosul de gunoi/pubela/tomberon. Pentru ei nu exista cuvintele curatenie, disciplina, organizare, bun simt, caci ei nu stiu limba romana, ci tiganeasca. Pentru ce au fost lasati tiganii sa locuiasca printre cetatenii romani ai Romaniei si nu au fost izolati??? RASPUNS : pentru ca acum cetatenii romani sa se chinuie si sa sufere pentru ca alt motiv noi nu vedem.
RăspundețiȘtergereCartierul Ferentari face parte din capitala Romaniei. NU este un oras/sat izolat de restul tarii.
Luati masuri pentru ca acest cartier sa devina curat, sa nu mai existe caini vagabonzi sau sobolani. In primul rand trebuie reparate gardurile stricate, trebuie curatate strazile de gunoaiele aruncate in bataie de joc pe unde se nimereste, trebuie deratizate zonele infectate cu sobolani si soareci.
Str. Peleaga este un exemplu elocvent, str. Musat Radulescu, Str. Inclinata, strazile adiacente de la Zetari, Vadu-Nou, Valtoarei, Zabrautului etc.
Pe str. Peleaga exista un ICAB IDEB chiar lipit de curtea bisericii Armistitiului. Acea curte, acea cladire, acel amplasament este imposibil de descris in cuvinte. Este atat de mizerabil, imputit, plin de caini si sobolani, de mormane de gunoaie incat este inadmisib sa se poata lucra in astfel de conditii. Apelez la institutia dumneavoastra ca sa luati masuri. Am sesizat primaria in doua randuri dar situatia este ca si pana acum. Saptamana aceasta sesizez televiziunile nationale si internationale, forurile superioare , comisia europeana, protecita civila europeana si multe alte foruri. Cineva din aceasta tara sau din aceasta Europa se va sesiza intr-un final si va face curatenie, va repara gardul, va strange mizeriile si va pune pubele mari pe strazi , pentru ca gunoaiele sa fie aruncate inauntru, va da amenzi celor care arunca pe jos, pe strazi, pe la colturi, pe unde apuca, va aresta tiganii care fura capacele canalelor ca sa le vanda apoi la fiare vechi, va trage la raspundere pe cei care cumpara de la tigani etc.,etc.,etc.
http://www.jurnalul.ro/via-s-n-toas/starea-de-sanatate/societatea-romana-de-homeopatie-contraataca-567032.html
RăspundețiȘtergere